Constănțenii au descins la Mioveni simțind că acela e locul de unde vor bea apa vie a salvării de la retrogradare.
Totuși, gazdele au părut mai conectate la început. Bratu a avut un „black-out“ și a creat o fază ca în vremurile când era jucător de fotbal, lăsându-l singur pe Neagoe, care l-a executat simplu pe Curcă.
Totul s-a schimbat însă după dezmorțirea lui Gerlem. Brazilianul a luat meciul pe cont propriu și din piciorul său drept au pornit, cu precizie chirurgicală, mingile care au semnat sentința gazdelor.
Nae, în minutul 15, și Gosic, în minutul 25, nu au făcut decât să finalizeze simplist baloanele trimise de coechipierul lor. Bratu a avut o nouă tresărire de orgoliu și a marcat în minutul 60. Pătrașcu a fost eliminat și el un minut mai târziu, după o lovitură cu cotul aplicată unui adversar.
Panică în rândul constănțenilor? Deloc. Gerlem a mai intervenit o dată în minutul 66 și l-a făcut pe Ion Marin fericit. Pacientul a scăpat. Farul va juca și sezonul viitor în prima divizie. În schimb, Sorin Cîrțu, care nici n-a stat pe bancă, și-a anunțat demisia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER